Organizaţii secrete în secolul al XIX-lea în Ţările Române

        Începutul secolului al XIX-lea a fost animat de spiritul Revoluţiei Franceze. Aceasta trezeşte în rândul popoarelor ideea naţională, idee ce va continua să frământe naţiunile europene atâta timp cât acestea nu îşi vor delimita definitiv conturul lor politico-geografic.

        Ţările Române se găseau sub umilitorul jug al domniilor fanariote. Animaţi de convingerile unei renaşteri naţionale şi crezând într-o unire a tuturor românilor sub aceeaşi conducere, majoritatea boierilor români se vor implica în această luptă, care începe cu Revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi culminează cu Revoluţia de la 1848 şi unirea Principatelor. Programele şi planurile acestor acţiuni au fost făcute în cadrul unor organizaţii secrete, asemănătoare masoneriei, dar neidentificându-se cu aceasta, chiar dacă între rândurile lor se găseau şi masoni. Raţiunea pentru care au fost create aceste societăţi nu era una politică ocultă, ci doar aceea de a oferi o siguranţă faţă de puterea fanariotă şi un mediu prielnic dezvoltării programelor. Faptul că ele au fost iniţiate sau organizate de masoni, care aparţineau unei loji francmasonice, ce avea cu totul alt destin decât organizaţia, politică sau culturală secretă, în sine, precum şi faptul că ei au introdus anumite ritualuri sau procedee conspirative preluate din regulamentele lojilor, nu le face echivalentul francmasoneriei. Iată ce scria Ioan Maiorescu într-o scrisoare adresată lui George Bariţiu: ,,Am copiat în minte un plan de a întemeia o soţietate naţională, a căreia mădularii să lucreze neîncetat, fără îndeobşte a fi cunoscuţi. Articularii să fie în orice fel de materie, afară de politică, însă naţionali. Numele să fie Organ Naţional”.

      Prima etapă a acestui plan a fost Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, considerată ca un preludiu al celei de de la 1848. Importanţa mişcării revoluţionare de la 1821 stă în mesajele sale politice şi mai ales în caracterul ei naţional. Tudor are meritul de a revela criza sistemului feudal, marcând începutul statului naţional modern, ştiind să confere revoluţiei sale, în contextul mişcărilor contemporane din Balcani, o orientare corespunzătoare situaţiei date, atrăgând atenţia asupra tuturor simbolurilor naţionale: origini, tradiţii, limbă şi teritoriu. Trecând peste binecunoscutele cauze şi consecinţe, mă voi referi aici doar la presupusa apartenenţă a lui Tudor la francmasonerie.

        A. D. Xenopol afirmă că Iordache Olimpiotul, aromân de origine şi aflat sub serviciul Eteriei, ordonă lui Tudor să ridice ţărănimea de peste Olt în sprijinul cauzei sfinte, sugerând un nivel de subordonare nefiresc şi care şi-ar avea rostul numai printr-o ascendenţă masonică a lui faţă de Tudor. Într-un interviu acordat de Constantin M. Moroiu, Marele Maestru al Masoneriei Române, acesta afirma despre eroul oltean că se pare că ar fi fost francmason. Iar Ion Heliade Rădulescu în lucrarea sa Equilibru între antithesi (1858-1859) spunea: ,,Scularea lui Tudor a fost produsă din sânul unei societăţi secrete afiliate la societăţilor grecilor ce aspira la libertatea patriei lor”.

        Dovezi evidente nu există în acestă privinţă, dar în schimb sunt suficiente dovezi care să afirme contrariul şi cel mai puternic argument ar fi acela că Tudor era un dreptcredincios ortodox, ctitor de biserici şi permanent slujitor al credinţei, întreaga sa corespondenţă fiind străbătută de un sentiment creştin curat. Academicianul Andrei Oţetea respinge posibilitatea ca Tudor să fi fost francmason şi nici membru al vreunei societăţi secrete iniţiate în vederea răscoalei generalizate din Balcani. De iniţierea lui Tudor prin Iordache Olimpiotul în Eterie, aşa cum susţinea Nicolae Iorga, nici nu poate fi vorba.

       Cu privire la originile Eteriei sunt mai multe variante:

  1. a fost creată la Odesa în 1814 de grecul Xanthos de Patmos, francmason, care i-a dat şi numele de Philike-Hetairia, organizându-i ritualul inspirat după cel al masoneriei. Scopul declarat al acestei societăţi secrete era unirea armată a tuturor creştinilor din Imperiul Otoman pentru a face să triumfe Crucea asupra Semilunei;

  2. a fost organizată la Viena de prinţul Alexandru Ipsilanti, membru al unei loji francmasonice din Petersburg şi de câţiva tineri greci;

 3. originea a stat într-un nucleu de greci cultivaţi, care au format o organizaţie inspirată din Tugenbund-ul german, cu cinci grade: adepţii, bacalaureaţii, preoţii din Eleusius, prelaţii şi marea arcă.

    

   Proiectul viza renaşterea Greciei sub chipul Marii Elade, care cuprindea şi Ţările Române, de aceea armata eteristă s-a comportat ca o armată de ocupaţie pe teritoriul românesc, dedându-se la jafuri şi distrugeri. Trebuie spus că această organizaţie era formată exclusiv din greci şi că acolo unde găsim indivizi de altă origine etnică, este vorba doar despre simpatizanţi, sprijinitori, membri ai altor mişcări similare şi agenţi plătiţi ai mişcării. Ori Tudor nu se încadreză în niciuna dintre aceste categorii. Totodată, schimbarea atitudinii lui faţă de liderii Eteriei, chiar sub acuzaţia de încălcare a vreunui jurământ, îl distanţează de obligaţiile stricte ale unei loji masonice active, argumentând încă o dată neapartenenţa sa la o lojă masonică.

       Subiectul acesta trebuie privit într-un mod piramidal: o lojă masonică putea da naştere unei organizaţii politice secrete, cum a fost şi Eteria, care la rândul ei constituia nuclee conspirative la care asocia şi persoane de altă naţionalitate, pentru ca la limita de jos a ierarhiei să se afle grupuri paramilitare balcanice.

       Tudor nu putea să activeze într-o lojă masonică, deoarece singurele loji de atunci aflate pe teritoriul românesc erau Ovidiu nr. 25 şi Marte. Loja Ovidiu nr. 25 din Chişinău, iniţiată de poetul rus Alexandr Puşkin şi pusă sub obedienţa Marii Loji Astrea din Sank Petersburg, şi-a avut deschiderea în casa boierului Mihalache Gh. Caţiki la 7 iulie 1821 şi este recunoscută abia la 7 octombrie 1821. La acea dată, Tudor era mort de patru luni. Aparteneţa la loja Marte, despre care am vorbit anterior, este improbabilă, ţinând cont de relaţia lui Tudor cu armata ţarului.

         Restabilindu-se domnia pământeană, mulţi dintre aceşti boieri s-au reîntors în Ţara Românească. Venise timpul ca boierii să lucreze legal, şi nu în societăţi secrete, formându-se astfel Societatea Literară, în rândurile căreia vor intra numeroşi boieri din capitală. În sânul acestei organizaţii s-a născut o opinie naţională ce avea ca scop formarea unei naţiuni. Regulamentul Organic va fi redactat după Comitetul de reforme, elaborat de Grigore Ghica în mijlocul acestei societăţi. Societatea avea totuşi un caracter secret, chiar dacă era legală. Avea loc o iniţiere, care se făcea în altarul bisericii de la moşia lui Golescu, în care se jura obligativitatea îndeplinirii condiţiilor si articolelor Regulamentului. Se termina prin: Jurăm în cele din urmă că nicio pată de sânge, nicio violare, nu va întina îndeplinirea datoriilor noastre. După moartea lui Constantin Golescu, Ion Heliade Rădulescu va transmite programul societăţii secrete lui Ion Câmpineanu, un alt boier bogat, cu pregătire militară, venerabil al unei loji francmasonice din Bucureşti. Ei vor înfiinţa Societatea filarmonică, despre care Heliade menţiona: principiile acestei societăţi fură cu mult mai progresive decât cele precedente. Constituia un progres faţă de precedenta, accentuându-se revendicările politice în detrimentul celor culturale. Noua societate se va confunda cu mişcarea lui Câmpineanu şi cu cea radicală din 1840. Actuala mişcare a urmărit eliberarea naţională, cât şi restructurarea modernă a societăţii, programele ei demostrând egalitatea românilor, libertatea personală, libertatea tiparului, responsabilitatea ministerială şi convocarea unei adunări legislative în care toţi românii fără osebire să fie reprezentaţi. Avea un obiectiv idealist în construirea vechii Dacii, adică unirea tuturor românilor într-un singur stat. Iată ce scria Câmpineanu agentului polonez Adam Czatorizski: ,,Idealul românilor este să fie un singur popor, unit şi independent, să constituie un regat ereditar, pentru toţi românii, cu îndepărtarea protectoratului rusesc şi a suzeranităţii turceşti şi cu libertatea claselor sociale. Acest ideal e scopul nostru suprem”.

      Societatea Filarmonică a fost interzisă de către Curtea Domnească, după ce nişte străini au fost infiltraţi şi apoi au trădat.

     În Moldova spiritul revoluţionar naţionalist va fi identificat cu mişcarea cărvunarilor. Astfel, şi istoria României cunoaşte un episod carbonar autentic, prin acestă mişcare şi prin Constituţia ei din 1822. Ei încercau să unească ideologia Revoluţiei Franceze cu concepţia poloneză despre misiunea nobilimii, voind să stabilească egalitatea între nobili.

     Pentru a înţelege cât mai bine fenomenul carvonarismului moldovean, acesta trebuie prezentat în contextul european. Carbonarismul nu trebuie disociat de masonerie, faţă de care ar fi urmat un drum paralel plin de similitudini sau ar fi cunoscut un proces de contopire. Cea mai răspândită versiune în privinţa originii acestei mişcări spune că se trage din mişcarea naţionalistă italiană declanşată in secolul al X-lea între familiile Frangipani, Orsini, Gaetani şi Savelli, care îşi împărţiseră Roma în zone de influenţă şi se luptau pentru controlul asupra papalităţii. Aceste clanuri s-au unit împotriva Imperiului Romano-German, ducând o luptă lungă de eliberare. Majoritatatea enciclopediilor masonice plasează apariţia sau reapariţia sa în Italia la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, ca influenţă venită din Franţa şi în legătură cu francmasoneria britanică şi iluminismul bavarez. Astfel, carbonarismul italian ar fi o dezvoltare a francmasoneriei care a găsit în Peninsula Italică o anumită stare de aşteptare politică şi un mediu favorabil dezvoltării unor societăţi secrete. Diferenţa lojilor italiene faţă de cele britanice s-a făcut încă de la început, carbonarismul având un pronunţat caracter politic, fiind dominat de ostilitate împotriva ocupaţiei austriece.

  O problemă importantă privind înţelegerea tipului de francmasonerie în care au intrat studenţii români de la Paris precum şi originea bipolară francmasonerie-carbonarism a ideilor sub care au acţionat în ţară, o constituie tipul de carbonarism din primele decenii ale secolului al XIX-lea. Acesta era caracterizat de infuzia masivă de masoni francezi refugiaţi după eşecul mişcarii insurgente de la 1820, ce îşi propuneau ca la întoarcerea în Franţa să producă acolo o adaptare a ideilor napoletane.

        În Moldova, influenţa carbonară a fost primită de către boierii progresişti prin intermediul refugiaţilor polonezi şi ruşi francofoni, precum şi prin profesorii francezi veniţi aici. Boierii cărvunari aveau dreptul să se întrunească, să discute şi apoi să întocmească proiecte de legi. Din această activitate a rezultat Constituţia Moldovei din 1822 atribuită inginerului Ionică Tăutu, act care stă la baza sistemului democratic român. Ideea principală a acestei constituţii, formată din 77 de articole era principiul conducerii poporului prin elite, idee din cadrul ideologiei liberale de dreapta. Un alt principiu al aceleaşi ideologii este enunţat foarte precis: lozinca republicană Libertate şi egalitate este o anomalie socială şi trebuie respinsă. Noţiunea de egalitate civilă este la fel de extinsă ca şi în codul napoleonian. Articolele 8, 12, 18, 65 proclamă egalitatea tuturor înaintea legilor, selecţia urmând a se face după merit. Constituţia cărvunarilor de la 1822 duce spre concluzia că, dacă a existat o influenţă masonică sau carbonară asupra boierilor ce au elaborat-o, atunci aceasta a fost una curată, specifică vechii masonerii operative.

         În iunie 1841 se mai găsea la Iaşi o societate filarmonică, adesea depăşindu-şi scopul ei, amestecându-se în politică. Nu e sigur că această societate ar fi avut ceva în comun cu francmasoneria.