Mitropolitul Irineu Mihălcescu în faţa masoneriei

        O altă faţă bisericească care s-a implicat în deconspirarea scopurilor masoneriei este Mitropolitul Irineu Mihălcescu. Personalitatea sa este destul de interesantă, deoarece a fost şi francmason.

        Din 1904 devine profesor de Teologie Dogmatică şi Simbolică, activitate ce o va continua până în anul 1939. Este primul decan al Facultăţii de Teologie din Chişinău (1926-1927), apoi de două ori decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti (1927-1929 şi 1933-1936). Ajunge vicar al Patriarhiei Române (1936), locotenent de episcop la Râmnic (1938-1939), locţiitor de mitropolit al Olteniei (1939), apoi Mitropolit al Moldovei, până în 1947, când este obligat de autorităţile comuniste să se retragă din scaunul mitropolitan. Se va implica şi pe plan politic, fiind fondator, alături chiar de Jean Pangal, al Partidului Social-Ţărănist.

       Activitatea sa masonică este destul de intensă. Va fi iniţiat la 1 martie 1906 în loja Philosephenweg din Bremen, când se afla la studii. La 3 august 1907 primeşte gradul 2 în aceeşi lojă, iar la 15 decembrie în acelaşi an, gradul 3. De subliniat este faptul că la începutul articolului său Francmasonii şi Biserica, apărut în 1925, menţiona: Rândurile ce urmează au ca scop să informeze pe cititorii revistei despre francmasonism, în măsura în care şi autorul lor, care n-a fost şi nu este francmason, cunoaşte această societate şi crede necesar să facă cunoscută, arătând atitudinea ce are ea faţă de Biserică şi cum trebuie adevăratul creştin ortodox să se comporte faţă de ea.

        La 15 octombrie 1924 figurează ca membru fondator şi Maestru Venerabil al lojii Steaua României din Bucureşti. Iar la 31 octombrie 1924, alături de alţi 25 de fraţi, cere regularizarea în loja Unirea din Bucureşti, care va face pentru ei demersuri la Marele Orient pentru obţinerea patentei lojii Steaua României. La 3 decembrie 1924 este regularizat în loja Unirea din obedienţa Marelui Orient al Franţei. La 12 septembrie 1925, împreună cu profesorul inginer A. Popescu şi cu avocatul Chirilovici, solicită Ministerului de Interne autorizaţia de funcţionare a Marelui Orient al României, atunci constituit. La 16 septembrie 1925 devine şeful Casei de Solidaritate şi Binefacere a marelui Orient al României. În anul 1926 se retrage, după un an şi jumătate, din loja din care a făcut parte, de aici înainte neexistând informaţii despre activitatea sa masonică. Va publica în schimb, în 1941, un articol pe linia şi cu limbajul propagandei anti-iudeo-masonice din anii 1940.

        Principala sa contibuţiei la curentul antimasonic o constituie capitolul Francmasoneria din volumul Teologia luptătoare, apărută pentru prima dată la Bucureşti în 1941. Acest capitol va fi republicat într-o broşură separată, aparută în acelaşi an.

        Francmasoneria a luptat continuu cu orice fel de arme împotriva Bisericii şi a monarhiei, trecutul ei fiind pătat de crimă şi sânge. S-a implicat, prin intrigile ţesute şi calomniile pe care le-au pus în circulaţie enciclopediştii, la doborârea Mariei Antoaneta, în revoluţiile franceze de la 1848 şi 1870, iar dezastrul Franţei din cel de al II-lea Război Mondial se datoreză în întregime comunismului, care este opera francmasoneriei. Revoluţiile care au desfiinţat monarhia în Portugalia, Rusia şi Spania se datoreză tot masoneriei şi, după părerile unor istorici niciuna din revoluţiile care s-au produs din veacul al XVIII-lea până în prezent nu s-a făcut fără amestecul criminal al lojilor masonice.

         În finalul capitolului autorul încearcă să dezvăluie adevărata faţă a francmasoneriei, fiind prezentate concepţiile masonice despre Dumnezeu, care sub masca Marelui Arhitect al Universului este îngerul luminii, geniul muzicii şi spiritul focului (iniţierea la gradul 25), ori însăşi francmasoneria sau după concepţia materialistă masonică este Natura sau mai exact Omul, idei reluate şi de Toma Petrescu în studiul său.

         Francmasoneria, prin răspândirea ateismului său şi fiind organizată de evrei, duce o luptă făţişă împotriva creştinismului.

Ioan Gh. Savin

        Marele apologet ortodox Ioan Gh. Savin s-a implicat şi el în lupta antifrancmasonică din perioada interbelică, dedicând acestui subiect capitolul Bolşevism şi francmasonerie, din cartea sa Icoconoclaşti şi apostaţi contemporani, apărută pentru prima dată în anul 1932, apoi în 1936, fiind interzisă în perioada comunistă.

            Acest capitol a fost scris cu prilejul suprimării de către ministrul de interne de atunci, Constantin Argetoianu, pe care autorul îl numeşte prim subaltern în loja de sub preşedenţia domnului Pangal, a ziarului  Calendarul.

            Ziarul, de o concepţie creştină şi naţională, începuse să ducă o luptă energică împotriva francmasoneriei instalate la cârma ţării şi pe banca ministerială în cabinetul de vădită  formaţie masonică a d-lui Iorga. A fost interzis tocmai atunci când Ioan Savin edita o serie de foiletoane având ca temă contradicţia dintre bolşevism şi creştinism.

            Argetoianu adoptase o atitudine de dispreţ faţă de Biserica Ortodoxă pe care o calificase cuib de superstiţii şi piedică a progresului.

            Cauzele prăbuşirii Rusiei nu au fost nici războiul, nici absolutismul ţarist şi nici comitetele revoluţionare puse în slujba lui Lenin, ci influenţa acestor netrebnici sau inconştienţi comandaţi din umbră de francmasoni. Numai aşa ar putea fi explicată căderea totală şi rapidă a unui popor sub o mână de oameni străini de sufletul, sângele şi religia lor.

            Căderea a fost orchestrată cu mult înainte de aceşti venerabile ai lojilor masonice, care prin false principii, s-au strecurat în fruntea ţării şi a poporului, smulgându-l din matca vechilor tradiţii, care se reduceau la două lucruri: credinţa în Dumnezeu şi credinţa în ţar, aceasta derivând din cea dintâi.

            Francmasonii au fost dintotdeauna duşmani ai religiei, obsedaţi de credinţa că religia este o piedică pentru înfrăţirea între popoare şi progresul omenirii pe cale raţională. Ca să o distrugă, au acţionat după arhicunoscuta reţetă proprie: libertatea de conştiinţă pentru toate cultele şi dezinteresul statului pentu o singură religie. Repercursiunile acestui principiu au fost înmulţirea sectelor şi slăbirea Bisericii Ortodoxe. Argetoianu judecase ca şi masonii ruşi, spunând religia este o simplă superstiţie dăunătoare progresului, iar Biserica nu are o funcţie esenţială în stat. La fel gândeau şi cei care făcuseră ca Rusia pravoslavnică să aibe un impresionant numar de secte, care se bucurau de un larg câmp de activitate şi libertate. Pretinsa oprimare din Rusia era o legendă, nicăieri neexistând o mai mare libertate pentru secte, reprimate fiind doar cele care erau dăunătoare statului, dar nu şi Bisericii.

            Rusia, fără tăria şi unitatea credinţei, era un colos care s-a prabuşit. Au distrus-o cei care îi smulseseră din suflet pe Dumnezeu şi când Dumnezeu s-a clătinat în sufletul ţăranului rus, s-a clătinat şi ţara. Atâta timp cât Dumnezeu a existat în sufletul rus, toate revoluţiile nu au avut izbândă. O spune şi ambasadorul Franţei la curtea ţaristă, Maurice Paleologue, în studiul său Forţele spirituale ale Rusiei: atâta vreme cât credinţa a fost vie, Rusia a rezistat tuturor revoluţiilor venite din Occident, când aceasta a slabit în fastul de sus, ca să se destreme în sectele de jos, sufletul rus şi-a pierdut axa de conducere şi numai atunci a fost posibilă anarhia.

            Autorul concluzionează că exemplul Rusiei bolşevice trebuie să fie o pildă şi un drastic avertisment pentru cei care desconsideră religia autohtonă de dragul himerei masonice.

Gluma de duminica

Poliţia masonică

Personalităţi bisericeşti din Romania contra masoneriei

  Prima reacţie a unui reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române împotriva masoneriei a fost cea a Prea Sfinţitului Episcop Vartolomeu al Râmnicului prin scrisoarea de stigamtizare a francmasoneriei adresată Direcţiei de Studii a Buletinului Anti-iudeo-masonic, unde condamnă în termeni juridici această organizaţie. Declară în finalul scrisorii: Dacă sufletul meu a fost, este şi va rămâne refractar vreunei instituţii omeneşti, instituţia aceasta este francmasoneria, în care eu am văzut de-a pururea nu numai subminarea evanghelică a sufletelor, dar şi primejdia ordinii naţionale şi politice din fiecare Stat.

Graffiti antimasonic

Ion Sachelărescu

După cum mărturiseşte autorul în prefaţă, cartea a fost scrisă în 1936 şi destinată tineretului care are datoria de a participa sănătos şi puternic la destinele neamului. Lucrarea are menirea de a arăta purul adevăr, deoarece subiectul francmasoneriei fusese ţinut mult prea ascuns, şi de a-i determina pe cei care o citesc să se înroleze în cea mai  frumoasă şi istorică luptă, lupta crucii şi a adevărului contra puterii întunericului.

În primul capitol, Desfrânata Apocaliptică, francmasoneria este identificată cu desfrânata din Apocalipsa Sfântului Ioan, din versetele 13, 1 şi 17, 5-6. Atentatul talmudic contra civilizaţiei creştine, deşi nu este aparent, are ca scop infectarea progresivă a omenirii prin mijloacele specifice fiecărei clase sociale. În rândul clasei de jos, a oamenilor simpli a introdus microbul sectelor religioase prin care s-a voit măcinarea unităţii creştine, în clasa muncitoare a introdus microbul comunismului, iar între intelectuali, francmasoneria. Toţi aceşti microbi sunt întreţinuţi de banii abundenţi ai băncilor evreieşti, urmărind dărâmarea civilizaţiilor milenare formate la umbra Sfintei Cruci pentru a pregăti domnia poporului evreu.

Filosofia, alunecată spre concepţii materialist-atee, infectată de gânditori evrei prin conlucrarea propagandei francmasonice, ajunge la un faliment notoriu, luptând contra cuvintelor Evangheliei.

Fiarei cu zece capete din Apocalipsă, pe care savantul Paulescu o vede ca fiind evreimea, i se adaugă Babilonul cel mare, despre care Sachelărecu spune că ar fi francmasoneria. Autorul îşi argumenteză ideea prin exemplul Rusiei Sovietice şi a războiului fratricid spaniol, unde fiara pusese stapânire cu ajutorul desfrânatei. De reţinut este versetul 3 din capitolul al XVII-lea, unde desfrânata (francmasoneria) stă pe fiară (evreimea), ceea ce este conform cu realitatea, mărturiile Apocalipsei depăşind coincidenţa şi arătând lucrurile într-o lumină mult prea clară.

În capitolul al doilea, francmasoneria este prezentată ca o societate ocultă. Ţinând cont de caracterul secret al şedinţelor ei, cât şi de faptul că se ajută între ei neţinând cont de niciun criteriu de dreptate, lucrând şiret la atingera scopului său, masoneria este vizibil impregnată de ocultism. Este organizată după modelul Cahalului şi împărţită în grade, cele dintâi 3, apoi cele 33, continuate de gradele palladice. Prin structura şi principiile sale submineză ordinea socială, făcând din funcţionarii statului şi din ofiţeri, subordonaţi ai altei autorităţi decât cea stabilită vizibil, făcându-i să lupte pentru idei şi scopuri politice pe care nu le cunosc.

Conducerea supremă a francmasoneriei o constituie ordinul B’nai B’rith, care este format numai din evrei. Acest ordin primeşte sugestii în conducerea francmasoneriei universale de la iluştrii înţelepţi ai Sionului. Lojile lucrează sub directive de sus, şi paradoxal chiar dacă există loje în care nu sunt creştini, în schimb nu există vreo lojă de creştini în care să nu se afle vreun evreu. Această prezenţă a evreilor în toate lojile francmasoneriei, pe când în B’nai B’rith nu există creştini, dovedeşte faptul că iudaismul este conducătorul acestei odioase asociaţii oculte şi conspirative.

            În spatele diferitelor teorii cu privire la originile francmasoneriei, care caută să demonstreze că masoneria ar avea la origine alte cauze, este limpede că evreii sunt cei care    i-au dat naştere. Însuşi mitul principal, legenda lui Hiram, arată că scopul masoneriei nu este altul decât să rezidească templul lui Solomon, adică să restabilească dominaţia lui Israel asupra naţiunilor pământului. Simbolurile talmudice inundă întreg cultul masonic reprezentat de ritual, iar decorul şi mobilierul lojilor, obiectele întrebuinţate în timpul ceremoniilor, alfabetul masonic, cuvintele de trecere, sunt toate de origine iudaică. Decorul menţine întotdeauna cele două culori evreieşti naţionale.

            Francmasoneria se integreză în planul anticreştin şi antinaţional al evreilor. Naivul care depunde jurământul macabru în lojă, va deveni un pervers duşman al statului şi al Bisericii şi o unealtă în mâna lui Israel. Francmasoneria se integreză perfect în planul  evreiesc de dărâmare a civilizaţiei creştine şi conceptelor de naţionalitate.

            Aducând în discuţie problema francmasoneriei româneşti, autorul arată că masoneria a fost în perioada interbelică adevărata conducătoare a României. A dărâmat guverne, şi-a impus legile după interesele evreieşti care au fost votate în Parlament, a influenţat politica publică după bunul plac, a secătuit bogăţia statului, a umilit elementul naţional, protejând în schimb jidovimea, a dispus masacrul în rândul tineretului naţionalist omorând cei mai buni naţionalişti pe care i-a avut vreodată ţara noastră.

            Apoi urmează o listă impresionantă cu nume ale politicienilor masoni.

            În concluziile lucrării, autorul vădit influenţat de efectele celui de al II-lea Război Mondial, crede în înfrângerea completă şi definitivă a întregului plan diavolesc al iudaismului, întruchipat de bolşevism şi francmasonerie şi biruinţa armatei Crucii, sprijinită de spada de foc a arhanghelului, care va întrona o lume nouă în care au crezut toţi cei care au luptat sângerând pe câmpul de onoare al datoriei creştine şi naţionale.

---