O activitate masonică permanentă în legatură cu organizaţiile similare din străinătate începe să formeze din 1856. Tot în acelaţi an se formează loja Steaua României sub oblăduirea Marelui Orient de Franţa şi îşi schimbă numele ulterior în Le Sages d’Héliopolis. Marele Orient de Franţa va mai înfiinţa noi loji: Farul Ospitalier (1865) în Brăila, Discipolii lui Pitagora (1866) în Galaţi, Steaua României (1866) la Iaşi şi Egalitatea (1871) în Bucureşti. Francmasoneria în Principate era condusă de loja Les Sages d’Héliopolis, care edita din 1874 revista lunară Mistria. Obedienţele altor ţări vor forma şi ele loji pe teritoriul românesc: loja Armonia din Bucureşti sub obedienţa Marelui Orient al Italiei în 1875, loja Zur Bruderlichkeit, formată din francmasoni de origine germană sub oblăduirea Marii Loje Simbolice a Sfântului Ioan din Ungaria, în 1865 şi loja Estrella de Danubio, tot din Bucureşti, formată în 1879 şi pusă sub obedienţă Marelui Orient Lusitan Unit din Portugalia.[1]
Privind toate aceste lucruri în ansamblu, se poate afirma că din deceniul al optulea al secolului al XIX-lea, nu mai putem vorbi de un naţionalism masonic, de aici înainte scopurile masoneriei vor deveni oarecum identice cu cele ale ocultei evreieşti, fapt semnalat şi de marea personalitate politică a vremii respective, Mihai Eminescu.
Revenind la activitatea masoneriei autohtone, un moment destul de important a fost constituirea Marii Loji Naţionale din România în anul 1880. Importanţa acestui eveniment este dată de faptul că se face posibilă de acum înainte nesubordonarea lojilor româneşti faţă de alte puteri masonice străine. Epoca masoneriei va fi dominată în această perioadă de Constantin Moroiu, Marele Maestru al Marii Loje Naţionale din România. Lojile care vor forma Marea Lojă au fost Învăţaţii lui Heliopolis (o fracţiune a lojii) şi Egalitatea subordonate până atunci Marelui Orient de Franţa, L’independence Roumain, Armonia şi România, subordonate Marelui Orient al Italiei, loja Zur Bruderlichkeit şi o lojă din Bârlad a cărei nume şi obedienţă nu sunt cunoscute. Marea lojă îşi avea sediul în Bucureşti şi lucra numai în cele trei grade simbolice, având ca deviză: Dreptate, libertate, fraternitate![7]
Imediat după înfiinţare, vor exista dispute între Marele Maestru Constantin Moroiu şi unii francmasoni din lojile moldovene care nu recunoscuseră obedienţa Marii Loji Naţionale şi continuau să se subordoneze Marilor Orienturi din străinatate. Cauza acestei dispute o constituia faptul că Marea Lojă şi atelierele sale refuzau să admită evrei, aşa cum reiese din scrisoarea lui R. E. Scrib către Grimaux publicată în revista Le Monde Maçonnique din Paris. În urma acestui scandal este ales ca Mare Maestru Anton Costiescu.[8] La 1 ianuarie 1883 are loc organizarea pe plan naţional a Ordinului Masonic Român, ce activa în baza constituţiei din 5/17 noiembrie 1880.[9] Acest ordin avea sub obedienţă lojile: Steaua Dunării, Hyram, Cuza Vodă, Progresul, Aurora, Armonia, Traian, Farul, Steaua Sudului, Concordia, Unire şi Fraterniate şi Concordia Română.
În afara obedienţei Marii Loji activau lojile:
-sub obedienţă franceză (Marele Orient de Franţa): o parte din loja Înţelepţii lui Heliopolis (Bucureşti), Farul Ospitalier (Brăila), Discipolii lui Pitagora (Galaţi), Unirea (Piteşti);
-sub obedienţă italiană (Marele Orient al Italiei): Costache Negri (Bacău), Steaua Bârladului (Bârlad), Lumina (Buzău), Unirea (Focşani), Ştefan cel Mare (Roman);
-sub obedienţă portugheză (Marele Orient Lusitan Unit): Steaua Dunării (Bucureşti), România (Iaşi), Farul Giurgiului (Giurgiu).[10]
Una dintre cele mai importante probleme ale perioadei respective o constituie înlăturarea de la putere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, eveniment de care masonoria nu a fost străină. Toţi istoricii de propagandă ai masoneriei române îl trec şi pe Cuza în rândul membrilor Frăţiei, însă nu există nicio probă sau mărturie despre participarea domnitorului la vreo lojă. O singură sursă masonică îl menţionează ca făcând parte din francmasonerie, dar se referea la o lojă inexistentă, Steaua Dunării din Galaţi, unde în 1859 ar fi fost chiar Maestru Venerabil. Nu este probată de nicio dovadă existenţa acestei loji.[11] Totodată, domnitorul nu este menţionat de colonelul I. T. Ulic, care publică în 1923 un istoric al masoneriei cu o listă de personalităţi române francmasone din perioada 1734-1912, şi nici de Toma Petrescu, sursă antimasonică, numele său negăsindu-se în lista cu cele peste 1500 de nume menţionate.[12]
Potrivit istoricului Alex Mihai Stoenescu, componenţa lojii Înţelepţii din Heliopolis, care aduna lideri liberali radicali şi moderaţi şi lideri conservatori, precum şi cei mai importanţi bancheri evrei implicaţi în finanţarea dezvoltării economice a tânărului stat, Hilel Monoah, Sabatay Halfon şi Jacques Cohen, ar fi reprezentat nucleul de influenţă al montruoasei coaliţii.[14] Se pare că domnitorul aflase de planurile lor, de aceea va acţiona prompt, prin represaliile menţionate mai sus. Tipul de conflict în care s-au angajat lojile francmasonice Steaua Dunării şi Înţelenţii din Heliopolis le îndepărteză de orice legătură reală cu o francmasonerie autentică, dându-le alura unor organizaţii oculte. În perioada 1864-1865, loja Înţelepţii din Heliopolis a atras tot mai mulţi ofiţeri din cadrul armatei, ca aspect secret şi strategic pentru planul de îndepărtare al domnitorului şi pregătirea unui corp ofiţeresc care să pună în aplicare planul. Toţi ofiţerii care l-au arestat pe Cuza, silindu-l să demisioneze au fost francmasoni, membrii ai aceleiaşi loji, Înţelepţii din Heliopolis.[15]
Următorul moment marcant în viaţa francmasoneriei romaneşti este redeşteptarea masoneriei în 1923 de grupul Pangal-Noradunghian, cu acceptul regelul Ferdinand I, motiv pentru care va fi proclamat prin Constituţia masonică din 1923 ca protector al Francmasoneriei. Despre activitatea masonică al celui de-al doilea rege al României nu sunt mărturii clare, istoricul Horia Nestorescu-Bălceşti afirmând că după consultări cu Ion I. C. Brătianu, Iuliu Maniu şi Alexandru Vaida-Voevod, va intra în 1919 la Paris în francmasonerie.[16] În această perioadă vor accede în ordin personalităţi importante ale vieţii publice ca Mihail Sadoveanu sau Constantin Argetoianu. La 24 ianuarie 1934 Marea Lojă Naţională din România (de obedienţa franceză) se federalizează cu Marele Orient al României (de obedienţă americană), formând Francmasoneria Română Unită, Mihail Sadoveanu devenind Mare Maestru al acesteia, iar Emil I. Papiniu, Mare Secretar General.[17] Iată articolul 1 din noua constituţie: ,,Franc-Masoneria Română Unită (F.M.R.U.) este o federaţie de rituri şi constituie o Obedinţă unică, regulată, autonomă şi suverană pentru toţi masonii şi toate atelierele de oricare grad aparţinând riturilor recunoscute de pe întreg teritoriul Statului Român. La promulgarea prezentei Constituţii, ea se compune din Marea Lojă Naţională din România şi Marele Orient al României. Vor putea intra în Federaţie toate organizaţiile de pe teritoriul României pe care Franc-Masoneria Română Unită le va considera regulare şi vor adera la prezenta Constituţie”.[18] În rândul acestei Federaţii intrau 50 de loji, dar unirea a fost de scurtă durată, la data de 22 ianuarie 1935, din cauza unor scandaluri interne, scindându-se în patru fracţiuni.[19] Perioada imediat următoare va fi marcată de ofensiva antimasonică naţionalist-creştină, reprezentată de elita intelectuală a vremii.
[5] Masonerie şi Iudaism..., p. 108-109. Ca şi B’nai B’rith, Alianţa Israelită Universală a fost creată după ce în anul 1840 lumea a fost oripilată de ştirile privind teribila asasinare a părintelui Thomas din Damasc. Investigaţiile făcute cu seriozitate au condus la condamnarea a trei evrei, care au recunoscut abominabila crimă, făcută în scopul îndeplinirii unui ritual evreiesc pentru procurarea de sânge uman. Cazul părintelul Thomas este amplu prezentat în studiul doctorului Nicolae Paulescu Omorurile rituale. Indignarea întregii lumi îndreptată împotriva evreimii i-a făcut pe membrii proeminenţi ai acesteia să realizeze pericolul ce ameninţa noile emancipări dobândite de evrei în majoritatea ţărilor, aşa că şi-au concentrat eforturile să acopere vinovăţia evreilor în afacerea din Damasc. Primii dintre aceştia au fost Moses Montefiore, Adolph Cremieux şi Solomon Munk. Totuşi, adevăratul inspirator al Alianţei Israelite Universale a fost Hirschkalisher, rabin în Thorn (Rusia), împreună cu entuziastul său adept, Moses Hess. Nefiind un ordin masonic evreiesc, precum B’nai B’rith, Alianţa Israelită Universlă a fost creată oficial abia în 1860, în Franţa (stat european în care B’nai B’rith-ul nu avea încă loji) de către Aristide Astruc, Isidor Cahen, Jules Carvalho, Narcisse Leven, Eugen Manuel şi Charles Netter. Primul ei preşedinte a fost un anume Konigswarter, dar cel mai inportant şef al Alianţei Israelite a fost Adolph Cremieux, preşedinte al acesteia între 1863-1867 şi între 1868-1880. Principalul scop al înfiinţării al aceste alianţe a fost unul politic, şi a fost clar exprimat în raportul ce a circulat după înfiinţarea ei, în care era statuat că: toate faptele importante sunt reprezentate în lume de către naţiuni, care creează guverne oficial autorizate să le reprezinte şi să vorbească pentru ele. De aceea Alianţa Israelită Universală a fost destinată să fie guvernul reprezentativ al tuturor evreilor din orice ţară ar trăi, sub autoritatea secretului lor Cahal sau regulă comunitară. Legătura dintre Alianţa Israelită Universală şi francmasoneria ne-evreiască a fost susţinută ani buni de către Adolph Cremieux, iniţiat cu gradul 18 într-o lojă a Marelui Orient al Franţei. Dar cu masoneria evreiască, adică ordinul B’nai B’rith, Alianţa Israelită se afla în cele mai strânse relaţii, acţionând împreună chiar în cele mai importante şi secrete operaţiuni. În acest sens, cel mai elocvent moment este participarea lui Armand Levy, renumit lider al Alianţei la semnarea în data de 12 septembrie 1874 a actului de concordat între Masoneria Universală, reprezentată de Albert Pike, şi federaţiunile B’nai B’rith, reprezentate de Levy. Chiar dacă informaţiile privind strânsa colaborare dintre cele două formaţiuni evreieşti în actiunile oculte sunt prohibite, relatări precum semnarea acestui concordat, fiind destul de rare, legăturile pot fi totuşi probate şi mai aproape de zilele noastre, prin faptul că importante personalităţi aparţin ambelor organizaţii. Dacă ar fi să privim mai atent, ambele organizaţii, una masonico-iniţiatică şi cealaltă politico-ocultă, au chiar şi denumirile comune.[9] Constituţiunea ordinului masonic din România, Tipo-Lithographia Doru P. Cucu, Bucureşti, 1881, p. 3.
[12] Horia Nestorescu-Bălceşti, Enciclopedie ilustrată a Francmasoneriei din România, vol. I, Editura Centrului Naţional de Studii Francmasonice, Bucureşti, 2005, p. 322.
[16] Horia Nestorescu-Bălceşti, Enciclopedie ilustrată a Francmasoneriei din România, vol. I, Bucureşti, 2005, p. 372.
[18] Franc-Masoneria Română Unită. Federaţiunea Marii Loji Naţionale din Romînia cu Marele Orient din România. Constituţia, Bucureşti, 1935. p. 3.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu