O altă faţă bisericească care s-a implicat în deconspirarea scopurilor masoneriei este Mitropolitul Irineu Mihălcescu. Personalitatea sa este destul de interesantă, deoarece a fost şi francmason.
Din 1904 devine profesor de Teologie Dogmatică şi Simbolică, activitate ce o va continua până în anul 1939. Este primul decan al Facultăţii de Teologie din Chişinău (1926-1927), apoi de două ori decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti (1927-1929 şi 1933-1936). Ajunge vicar al Patriarhiei Române (1936), locotenent de episcop la Râmnic (1938-1939), locţiitor de mitropolit al Olteniei (1939), apoi Mitropolit al Moldovei, până în 1947, când este obligat de autorităţile comuniste să se retragă din scaunul mitropolitan. Se va implica şi pe plan politic, fiind fondator, alături chiar de Jean Pangal, al Partidului Social-Ţărănist.
Activitatea sa masonică este destul de intensă. Va fi iniţiat la 1 martie 1906 în loja Philosephenweg din Bremen, când se afla la studii. La 3 august 1907 primeşte gradul 2 în aceeşi lojă, iar la 15 decembrie în acelaşi an, gradul 3. De subliniat este faptul că la începutul articolului său Francmasonii şi Biserica, apărut în 1925, menţiona: Rândurile ce urmează au ca scop să informeze pe cititorii revistei despre francmasonism, în măsura în care şi autorul lor, care n-a fost şi nu este francmason, cunoaşte această societate şi crede necesar să facă cunoscută, arătând atitudinea ce are ea faţă de Biserică şi cum trebuie adevăratul creştin ortodox să se comporte faţă de ea.
La 15 octombrie 1924 figurează ca membru fondator şi Maestru Venerabil al lojii Steaua României din Bucureşti. Iar la 31 octombrie 1924, alături de alţi 25 de fraţi, cere regularizarea în loja Unirea din Bucureşti, care va face pentru ei demersuri la Marele Orient pentru obţinerea patentei lojii Steaua României. La 3 decembrie 1924 este regularizat în loja Unirea din obedienţa Marelui Orient al Franţei. La 12 septembrie 1925, împreună cu profesorul inginer A. Popescu şi cu avocatul Chirilovici, solicită Ministerului de Interne autorizaţia de funcţionare a Marelui Orient al României, atunci constituit. La 16 septembrie 1925 devine şeful Casei de Solidaritate şi Binefacere a marelui Orient al României. În anul 1926 se retrage, după un an şi jumătate, din loja din care a făcut parte, de aici înainte neexistând informaţii despre activitatea sa masonică. Va publica în schimb, în 1941, un articol pe linia şi cu limbajul propagandei anti-iudeo-masonice din anii 1940.
Principala sa contibuţiei la curentul antimasonic o constituie capitolul Francmasoneria din volumul Teologia luptătoare, apărută pentru prima dată la Bucureşti în 1941. Acest capitol va fi republicat într-o broşură separată, aparută în acelaşi an.
Francmasoneria a luptat continuu cu orice fel de arme împotriva Bisericii şi a monarhiei, trecutul ei fiind pătat de crimă şi sânge. S-a implicat, prin intrigile ţesute şi calomniile pe care le-au pus în circulaţie enciclopediştii, la doborârea Mariei Antoaneta, în revoluţiile franceze de la 1848 şi 1870, iar dezastrul Franţei din cel de al II-lea Război Mondial se datoreză în întregime comunismului, care este opera francmasoneriei. Revoluţiile care au desfiinţat monarhia în Portugalia, Rusia şi Spania se datoreză tot masoneriei şi, după părerile unor istorici niciuna din revoluţiile care s-au produs din veacul al XVIII-lea până în prezent nu s-a făcut fără amestecul criminal al lojilor masonice.
În finalul capitolului autorul încearcă să dezvăluie adevărata faţă a francmasoneriei, fiind prezentate concepţiile masonice despre Dumnezeu, care sub masca Marelui Arhitect al Universului este îngerul luminii, geniul muzicii şi spiritul focului (iniţierea la gradul 25), ori însăşi francmasoneria sau după concepţia materialistă masonică este Natura sau mai exact Omul, idei reluate şi de Toma Petrescu în studiul său.
Francmasoneria, prin răspândirea ateismului său şi fiind organizată de evrei, duce o luptă făţişă împotriva creştinismului.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu