Ion Sachelărescu

După cum mărturiseşte autorul în prefaţă, cartea a fost scrisă în 1936 şi destinată tineretului care are datoria de a participa sănătos şi puternic la destinele neamului. Lucrarea are menirea de a arăta purul adevăr, deoarece subiectul francmasoneriei fusese ţinut mult prea ascuns, şi de a-i determina pe cei care o citesc să se înroleze în cea mai  frumoasă şi istorică luptă, lupta crucii şi a adevărului contra puterii întunericului.

În primul capitol, Desfrânata Apocaliptică, francmasoneria este identificată cu desfrânata din Apocalipsa Sfântului Ioan, din versetele 13, 1 şi 17, 5-6. Atentatul talmudic contra civilizaţiei creştine, deşi nu este aparent, are ca scop infectarea progresivă a omenirii prin mijloacele specifice fiecărei clase sociale. În rândul clasei de jos, a oamenilor simpli a introdus microbul sectelor religioase prin care s-a voit măcinarea unităţii creştine, în clasa muncitoare a introdus microbul comunismului, iar între intelectuali, francmasoneria. Toţi aceşti microbi sunt întreţinuţi de banii abundenţi ai băncilor evreieşti, urmărind dărâmarea civilizaţiilor milenare formate la umbra Sfintei Cruci pentru a pregăti domnia poporului evreu.

Filosofia, alunecată spre concepţii materialist-atee, infectată de gânditori evrei prin conlucrarea propagandei francmasonice, ajunge la un faliment notoriu, luptând contra cuvintelor Evangheliei.

Fiarei cu zece capete din Apocalipsă, pe care savantul Paulescu o vede ca fiind evreimea, i se adaugă Babilonul cel mare, despre care Sachelărecu spune că ar fi francmasoneria. Autorul îşi argumenteză ideea prin exemplul Rusiei Sovietice şi a războiului fratricid spaniol, unde fiara pusese stapânire cu ajutorul desfrânatei. De reţinut este versetul 3 din capitolul al XVII-lea, unde desfrânata (francmasoneria) stă pe fiară (evreimea), ceea ce este conform cu realitatea, mărturiile Apocalipsei depăşind coincidenţa şi arătând lucrurile într-o lumină mult prea clară.

În capitolul al doilea, francmasoneria este prezentată ca o societate ocultă. Ţinând cont de caracterul secret al şedinţelor ei, cât şi de faptul că se ajută între ei neţinând cont de niciun criteriu de dreptate, lucrând şiret la atingera scopului său, masoneria este vizibil impregnată de ocultism. Este organizată după modelul Cahalului şi împărţită în grade, cele dintâi 3, apoi cele 33, continuate de gradele palladice. Prin structura şi principiile sale submineză ordinea socială, făcând din funcţionarii statului şi din ofiţeri, subordonaţi ai altei autorităţi decât cea stabilită vizibil, făcându-i să lupte pentru idei şi scopuri politice pe care nu le cunosc.

Conducerea supremă a francmasoneriei o constituie ordinul B’nai B’rith, care este format numai din evrei. Acest ordin primeşte sugestii în conducerea francmasoneriei universale de la iluştrii înţelepţi ai Sionului. Lojile lucrează sub directive de sus, şi paradoxal chiar dacă există loje în care nu sunt creştini, în schimb nu există vreo lojă de creştini în care să nu se afle vreun evreu. Această prezenţă a evreilor în toate lojile francmasoneriei, pe când în B’nai B’rith nu există creştini, dovedeşte faptul că iudaismul este conducătorul acestei odioase asociaţii oculte şi conspirative.

            În spatele diferitelor teorii cu privire la originile francmasoneriei, care caută să demonstreze că masoneria ar avea la origine alte cauze, este limpede că evreii sunt cei care    i-au dat naştere. Însuşi mitul principal, legenda lui Hiram, arată că scopul masoneriei nu este altul decât să rezidească templul lui Solomon, adică să restabilească dominaţia lui Israel asupra naţiunilor pământului. Simbolurile talmudice inundă întreg cultul masonic reprezentat de ritual, iar decorul şi mobilierul lojilor, obiectele întrebuinţate în timpul ceremoniilor, alfabetul masonic, cuvintele de trecere, sunt toate de origine iudaică. Decorul menţine întotdeauna cele două culori evreieşti naţionale.

            Francmasoneria se integreză în planul anticreştin şi antinaţional al evreilor. Naivul care depunde jurământul macabru în lojă, va deveni un pervers duşman al statului şi al Bisericii şi o unealtă în mâna lui Israel. Francmasoneria se integreză perfect în planul  evreiesc de dărâmare a civilizaţiei creştine şi conceptelor de naţionalitate.

            Aducând în discuţie problema francmasoneriei româneşti, autorul arată că masoneria a fost în perioada interbelică adevărata conducătoare a României. A dărâmat guverne, şi-a impus legile după interesele evreieşti care au fost votate în Parlament, a influenţat politica publică după bunul plac, a secătuit bogăţia statului, a umilit elementul naţional, protejând în schimb jidovimea, a dispus masacrul în rândul tineretului naţionalist omorând cei mai buni naţionalişti pe care i-a avut vreodată ţara noastră.

            Apoi urmează o listă impresionantă cu nume ale politicienilor masoni.

            În concluziile lucrării, autorul vădit influenţat de efectele celui de al II-lea Război Mondial, crede în înfrângerea completă şi definitivă a întregului plan diavolesc al iudaismului, întruchipat de bolşevism şi francmasonerie şi biruinţa armatei Crucii, sprijinită de spada de foc a arhanghelului, care va întrona o lume nouă în care au crezut toţi cei care au luptat sângerând pe câmpul de onoare al datoriei creştine şi naţionale.

---