Ioan Gh. Savin

        Marele apologet ortodox Ioan Gh. Savin s-a implicat şi el în lupta antifrancmasonică din perioada interbelică, dedicând acestui subiect capitolul Bolşevism şi francmasonerie, din cartea sa Icoconoclaşti şi apostaţi contemporani, apărută pentru prima dată în anul 1932, apoi în 1936, fiind interzisă în perioada comunistă.

            Acest capitol a fost scris cu prilejul suprimării de către ministrul de interne de atunci, Constantin Argetoianu, pe care autorul îl numeşte prim subaltern în loja de sub preşedenţia domnului Pangal, a ziarului  Calendarul.

            Ziarul, de o concepţie creştină şi naţională, începuse să ducă o luptă energică împotriva francmasoneriei instalate la cârma ţării şi pe banca ministerială în cabinetul de vădită  formaţie masonică a d-lui Iorga. A fost interzis tocmai atunci când Ioan Savin edita o serie de foiletoane având ca temă contradicţia dintre bolşevism şi creştinism.

            Argetoianu adoptase o atitudine de dispreţ faţă de Biserica Ortodoxă pe care o calificase cuib de superstiţii şi piedică a progresului.

            Cauzele prăbuşirii Rusiei nu au fost nici războiul, nici absolutismul ţarist şi nici comitetele revoluţionare puse în slujba lui Lenin, ci influenţa acestor netrebnici sau inconştienţi comandaţi din umbră de francmasoni. Numai aşa ar putea fi explicată căderea totală şi rapidă a unui popor sub o mână de oameni străini de sufletul, sângele şi religia lor.

            Căderea a fost orchestrată cu mult înainte de aceşti venerabile ai lojilor masonice, care prin false principii, s-au strecurat în fruntea ţării şi a poporului, smulgându-l din matca vechilor tradiţii, care se reduceau la două lucruri: credinţa în Dumnezeu şi credinţa în ţar, aceasta derivând din cea dintâi.

            Francmasonii au fost dintotdeauna duşmani ai religiei, obsedaţi de credinţa că religia este o piedică pentru înfrăţirea între popoare şi progresul omenirii pe cale raţională. Ca să o distrugă, au acţionat după arhicunoscuta reţetă proprie: libertatea de conştiinţă pentru toate cultele şi dezinteresul statului pentu o singură religie. Repercursiunile acestui principiu au fost înmulţirea sectelor şi slăbirea Bisericii Ortodoxe. Argetoianu judecase ca şi masonii ruşi, spunând religia este o simplă superstiţie dăunătoare progresului, iar Biserica nu are o funcţie esenţială în stat. La fel gândeau şi cei care făcuseră ca Rusia pravoslavnică să aibe un impresionant numar de secte, care se bucurau de un larg câmp de activitate şi libertate. Pretinsa oprimare din Rusia era o legendă, nicăieri neexistând o mai mare libertate pentru secte, reprimate fiind doar cele care erau dăunătoare statului, dar nu şi Bisericii.

            Rusia, fără tăria şi unitatea credinţei, era un colos care s-a prabuşit. Au distrus-o cei care îi smulseseră din suflet pe Dumnezeu şi când Dumnezeu s-a clătinat în sufletul ţăranului rus, s-a clătinat şi ţara. Atâta timp cât Dumnezeu a existat în sufletul rus, toate revoluţiile nu au avut izbândă. O spune şi ambasadorul Franţei la curtea ţaristă, Maurice Paleologue, în studiul său Forţele spirituale ale Rusiei: atâta vreme cât credinţa a fost vie, Rusia a rezistat tuturor revoluţiilor venite din Occident, când aceasta a slabit în fastul de sus, ca să se destreme în sectele de jos, sufletul rus şi-a pierdut axa de conducere şi numai atunci a fost posibilă anarhia.

            Autorul concluzionează că exemplul Rusiei bolşevice trebuie să fie o pildă şi un drastic avertisment pentru cei care desconsideră religia autohtonă de dragul himerei masonice.