Scurt istoric al francmasoneriei

Atunci când sunt căutate originile francmasoneriei este necesară distincţia dintre originile legendare sau mistice şi cele istorice. Chiar dacă ipoteza transmiterii unor cunoştinţe ezoterice izvorâte din Antichitate, preluate de lojile medievale, este abandonată astăzi de numeroşi istorici masoni[1], analizarea miturilor şi legendelor antice care stau la baza masoneriei ajută la o mai bună înţelegere a mentalităţii lor, care propune situarea masoneriei în rândul marilor religii sau viziunea unei societăţi cu caracter esenţial religios.[2] Dacă pentru un număr destul de mare de masoni începuturile masoneriei se regăsesc în Constituţiile lui Anderson de la începutul secolului al XVIII-lea, iar încercarea de a identifica o origine anterioară pare lipsită de sens, cunoscutul istoric francez Roger Dachez consideră data de 24 iunie 1717 nu ca punct de plecare, ci ca punct de sosire.[3]

Cu privire la originile antice ale masoneriei au apărut următoarele teorii:

a. Teoria megalitică. Potrivit lui C. Knight şi R. Lomas, masoneria îşi are originile în triburile care au construit templul Newgrange sau faimosul Stonehenge. Constructorii, maeştrii în domeniul construcţiilor şi astronomiei, au dus învăţătura lor în Orient, înainte de Potop. Ştiinţa lor s-a păstrat datorită preoţilor evrei de la Templul lui Solomon şi de aici a fost preluată de Cavalerii Tempileri în secolul al XII-lea d. Hr.[4]

b. Teoria Frăţiei Şarpelui. Această organizaţie se naşte în cultura mesopotamiană, fondatorul ei fiind zeul Éa. Era vorba de o frăţie erudită care se angaja să răspândească cunoştinţe spirituale pentru a scoate oamenii din sclavia zeilor, redându-le libertatea.[5]

c. Mitul originii divine, conform căruia Dumnezeu a fost primul mason. A fost pus în circulaţie de către Masoneria Mizraim.[6] Dumnezeu este primul mason pentru că a fabricat lumina, iar primul Mare Maestru a fost Sfântul Arhanghel Mihail, în acest context Adam fiind primul iniţiat.[7]

d. Teoria egipteană. Potrivit acesteia, originea masoneriei se situează în Egiptul antic. A fost susţinută de Christian Jacq, în opinia căruia originea masoneriei este legată de o societate secretă, responsabilă nu numai cu transmiterea unor taine meşteşugăreşti, ci şi a unei înţelepciuni ezoterice.[8]

e. Teoria misterică. Lansată de tot de Christian Jacq, avându-i predecesori pe Thomas Paine în secolul al XVIII-lea şi Robert Longfield în secolul al XIX-lea. Asociază masoneria cu nenumărate religii păgâne şi culte ezoterice ce se pierd în negura timpului: babilonienii, caldienii, Zoroastru şi Pitagora, care ar fi introdus-o în Grecia.[9] Sunt texte despre iniţiere pe care masonii le invocă de la Pitagora, geometria fiind omniprezentă în francmasonerie. În textele medievale numite Vieux Devoires (manuscrisele Regius din 1390 şi Cooke din 1425) o definesc astfel: ,,geometria este arta de a măsura orice lucru din cer şi de pe pământ. Se mai numeşte francmasonerie”.[10] Putem observa de aici o influenţă a doctrinei pitagorice, conform căreia numărul este realitatea ultimă, iar tot ceea ce există este o manifestare a acestuia.

f. Teoria Templului din Ierusalim. Masonii fac referire deseori la acest eveniment important din istoria construcţiilor. De Templul lui Solomon se leagă numeroase legende francmasonice, cum ar fi cea a lui Hiram, asemănătoare cu a lui Osiris, care este asasinat, dar retrăieşte în fiecare mason iniţiat la gradul de maestru.[11] Masonii au preluat şi arhitectura Templului din Ierusalim pentru templele lor.

g. Teoria Templierilor. Potrivit acesteia, învăţătura ocultistă întrebuinţată la construirea Templului lui Solomon a fost descoperită de la Cavalerii Templieri în secolul al XII-lea.[12] Teoria s-a bucurat de un mare interes printre masoni încă de la început, mai ales pentru că facilita răspândirea masoneriei în Franţa, unde imaginea acestui ordin militar era una extrem de idealizată. Cavalerul Andre Michel de Ramsay, mason de origine scoţiană, exclama în 1736: ,,Strămoşii noştri Cruciaţi, adunaţi din toate colţurile creştinătăţii în Ţara Sfîntă, au voit să reunească astfel, într-o singură frăţie, indivizi aparţinând tuturor naţionalităţilor”.[13]

h. Teoria medievală. Este cea mai credibilă teorie cu privire la originile francmasonilor. Conform acestei teorii, francmasonii sunt urmaşii breslelor de constructori din Evul Mediu. E vorba de o masonerie de breaslă formată din meşteşugari care mânuiesc mistria, echerul şi compasul. Este aşa numita francmasonerie operativă (din latinescul opus - operă, lucrare), care este diferită de cea modernă numită şi speculativă.[14] Geneza acestor bresle de constructori (breasla era o asociaţie de meşteşugari care se supuneau unei discipline colective)[15] urcă în Evul Mediu. Catastiful Catedralei Notre-Dame din Paris (1283) vorbeşte de existenţa unei loji aflate pe şantierul edificiului. Şeful negustorilor, Etienne Boileau a consemnat în Cartea meseriilor (1268) profesia zidarilor, cioplitorilor în piatră şi constructorilor de drumuri.[16] În Germania prima lojă datează din acelaşi timp cu construcţia catedralei Magdenburg (1215). În anul 1275 are loc la Strasbourg o adunare a cioplitorilor de piatră, care s-au împărţit în cinci mari loji cu sediul la Strasbourg, Viena, Köln, Zürich şi Magdenburg. Statutele lor au fost elaborate la Trives în 1397, la Erfurt în 1423 şi Rastbonna în 1495. Ele conţineau reguli religioase şi morale, dar şi contabile şi profesionale. Fiecare lojă depindea de una dintre Marile Loji şi era condusă de un maestru asistat de un purtător de cuvânt. Ultima adunare a acestora s-a ţinut la Strasbourg în 1563.[17] În Anglia, lojile apar local în 1268. Lojile britanice aveau acelaşi ritual ca şi pe continent, dar nu aveau decât un caracter provizoriu, desfăcându-se la sfârşitul şantierului. Fiecare ucenic intra în lojă în cadrul unei ceremonii simple: asculta istoria masoneriei, era sfătuit să respecte îndatoririle şi depunea un jurământ de a nu divulga secretele.[18]

Trecerea de la masoneria operativă la cea speculativă se realizează în cursul secolului al XVII-lea, când în lojile englezeşti încep să intre clerici, oameni ai legii şi gânditori. Aceşti noi membrii sunt numiţi acceptaţi şi treptat au devenit majoritari în cadrul lojelor.

Deja scriitorii Renaşterii răspândiseră ideea că lumea era un Templu construit de Marele Arhitect al Universului şi că există o legătură între macrocosmos şi microcosmos, între univers şi om. Aceşti acceptaţi puteau spera că lojile vor transmite secrete din generaţie în generaţie. Aceiaşi gânditori erau pasionaţi de hermetisme, Kabbala, astrologie sau de mitica Roza Cruce,[19] însă erau decepţionaţi de sărăcia ritualului operativ pe care l-au comparat cu propriile lor speranţe rituale.[20]

Astfel în 24 iunie 1717, patru loji din Londra compuse din acceptaţi: Gâsca şi grătarul, Coroana, Mărul şi Paharul şi strugurii, care de fapt purtau numele hanurilor unde se întâlneau, au decis să formeze Marea Lojă. Şi-au dat acordul asupra principiului unei reuniuni trimestriale a maeştrilor şi supraveghetorilor şi a unei adunări anuale. Au ales primul Mare Maestru pe Anthony Sayer căruia i-a succedat Georges Payne, apoi pastorul Theophile Desaguilers. Marea Lojă şi-a realizat statutele, Payne mobilizînd fraţii să adune vechile arhive, iar în şedinţa din 29 septembrie 1721 i se cere pastorului calvinist James Anderson să modernizeze vechile texte. În 17 ianuarie 1723, o comisie formată din 40 de comisari printre care şi Desaguilers (mare fizician, discipol al lui Newton, membru al Royal Society şi pastor anglican) aprobă un proiect ce se va numi The Constitutiones of the Free-masons, cunoscute şi sub Constituţiile lui Anderson.[21]

Constituţiile sunt formate din patru părţi:

1. Istoria meseriilor adusă la zi;

2. Obligaţiile masonului;

3. Regulamente generale;

4. Patru cântece de interpretat în cadrul ceremoniilor.

Primul articol este fundamental: ,,În timpurile de odinioară, masonii erau obligaţi să profeseze religia ţării lor, oricare ar fi fost ea, în prezent li se lasă libere propriile judecăţi.”[22] Astfel, masoneria a devenit un centru de unire între persoane de diferite religii. Apartenenţa la creştinism nu mai era necesară, ca în cazul vechilor legi operative, fiind acceptaţi deişti, evrei sau musulmani.

Adevărata problemă a masoneriei intervine atunci când, în 13 octombrie 1843, la New York, ia naştere loja B’nai B’rith (Fii Legămâtului), înfiinţată de 12 evrei sionişti. De atunci înainte masoneria se va deservi evreilor şi scopurile ei vor coincide cu cele sioniste. Această lojă, prezentă în 47 de ţări cu 600 000 de membri va fi implicată în toate acţiunile secrete din lume pentru crearea unei oligarhii mondiale şi a unui guvern unic. Iată declaraţia francmasonului Jean Bidegain în faţa Marelui Orient al Franţei în 1905: ,,Evreii, atât de remarcabili prin instinctual lor de dominaţie şi prin ştiinţa lor de a guverna au creat Francmasoneria ca să înroloze într-însa oameni care, neaparţinand neamului lor se angajează totuşi să-i ajute în faptele lor, să colaboreze cu ei la stabilirea domniei lui Israel printre oameni.” Chiar dacă această parere poate părea exagerată, surprinde un fapt incontestabil, că evreii au contribuit la naşterea masoneriei moderne, căreia i-au fundamentat doctrina şi idealurile.

---

[1] Paul Ştefănescu, Franc-Masoneria. Mit şi realitate, Editura All, Bucureşti, 1996, p. 6.

[2] Luc Nefontaine, Francmasoneria. Secretele frăţiei, seria a II-a , vol. IV, traducere de Gabriel Fornica-Livadă, Ed. Univers, 2007, p. 14.

[3] Roger Dachez, L’invetion de la franc-masonerie. Des operatifs aux speculatifs, Editura Vego, Paris, 2008, p. 9.

[4] César Vidal, Masonii. Cea mai influentă societate secretă din istorie, trad. Laura Drăghici, Editura Paidea, Bucureşti, 2008, p. 19.

[5] Jan van Helsing, Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX, trad. Cornelia Spânu, Ed. Samizdat, 1999, p. 290-293.

[6] Diac. P. I. David, Invazia sectelor, vol. I, Editura Crist 1, Bucureşti, 1997.

[7] Natalie Pacout, Francmasoneria, trad. Liviu Moldovan, Editura Teora, Bucureşti, 1998, p. 10.

[8] César Vidal, op. cit., p. 21.

[9] Ibidem, p. 23-27.

[10] Daniel Beresniak, Francmasoneria, trad. Malvina Măgureanu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 8.

[11] Nathalie Pacout, op. cit., p. 12.

[12] César Vidal, op. cit., p. 28.

[13] Luc Nefontaine, op. cit., p. 16.

[14] Ibidem, p. 17-18.

[15] Emilian M. Dobrescu, Dicţionar de terminologie masonică, Ed. Nemira, Bucureşti 2003, p. 19.

[16] Paul Ştefănescu, Franc-Masoneria, p. 3.

[17] Ibidem, p. 4.

[18] Ibidem, p. 5.

[19] Luc Nefontaine, op. cit., p. 26.

[20] Paul Ştefănescu, Franc-Masoneria , p. 7.

[21] Ibidem, p. 7.

[22] Luc Nefontaine, op. cit., p. 114.