Mircea Eliade

          Ca istoric al religiilor, nu dă prea mare importanţă fenomenului masonic în contextul influenţei culturale şi spirituale a umanităţii, amintind sporadic în studiul său Ocultul şi lumea modernă despre lojile masonice din secolul al XVIII-lea, care alături de nenumărate societăţi secrete şi grupuri mistice, urmăreau regenerarea omului căzut. Simbolul central al acestora era Templul lui Solomon, care urma să fie reconstruit simbolic prin tehnici oculte.

        Însă important pentru activitatea masonică, este articolul său Mentalitatea francmasonică, apărut în Vremea la 10 septembrie 1936. Poate fi considerat drept cel mai bun referat antimasonic, apărut vreodată în limba română, deoarece tratează, prin spirit critic şi adesea ironic, o problemă nepusă în discuţie până atunci – mentalitatea masonică.

         Această mentalitate, ce îşi are originea în cea evreiască, ar putea fi rezumată astfel: fel simplist de a vedea lucrurile, criterii abstracte de judecare a istoriei, mentalitate prezentă şi la unii oameni care nu au nimic de-a face cu această societate secretă, mulţi intelectuali judecând lumea, spiritul şi istoria cu un asemenea spirit francmasonic. În mare parte această mentalitate se aseamănă cu cea a marxismului, un marxist exemplificând-o de minune. Cu un marxist nu poţi discuta, la fel nici cu un intelectual de formaţie francmasonică, ,,în capul lui” fiind ,,prea multă lumină, sunt prea multe certitudini; problemele se rezolvă, toate, cu aceeaşi ecuaţie, necunoscutele sunt, toate, de acelaşi grad, pe acelaşi plan”. Caracteristica acesteia este strania conjugare a abstractului şi a grosolanului, un spirit mason judecând lumea şi istoria într-un mod abstract, ,,fără atingere directă cu realităţile, fără experienţa timpului, fără priză asupra prezentului”. Masonii posedă o ,,bizară schemă simplistă – adică semidoctă, pseudoraţională, lipsită de o reală pătrundere filosofică şi în acelaşi timp lipsită de intuiţia directă a faptelor, a realităţilor”, rezolvând totdeauna totul cu ea.

     Acest spirit, complet greşit al masoneriei, caracterizat ca fiind simplism, anti-istorie, grosolan, a avut un impact deosebit, răscolind întreaga mentalitate europeană, în clară contradicţie cu spiritul creştin care admite că prin faptul istoric al venirii Mântuitorului pe pământ, lumea s-a transformat.