luni, 6 iulie 2009

Personalităţi legionare contra masonerie



Trebuie specificat încă de la început că Mişcarea Legionară, exponentă a curentului de dreapta din România, nu a avut nimic în comun cu mişcările de extremă dreaptă existente în acel moment în Europa: fascismul în Italia şi naţional-socialismul în Germania. Naţionalismul său are un profund caracter creştin, iar antisemitismul se născuse nu dintr-o idee rasială, ci dintr-una strict economică şi morală, mergând pe linia tradiţiei înaintaşilor (Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Ion Heliade-Rădulescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu).
     Principalul motiv pentru care Mişcarea Legionară a avut un caracter antisemit şi a luptat împotriva francmasoneriei, născându-se sub ura iudeo-masonică politicianistă, l-a constituit pericolul socialist ce ameninţa cu distrugerea ethosului naţional, aşa cum ,,Căpitanul” observase în timpul studiilor sale din Franţa, făcând o mare diferenţa dintre poporul francez şi statul democrato-masonic. Remarcase o Franţă iudeo-masonică, atee şi cosmopolită, unde locul crucilor fusese luat de steaua masonică. Parisul devenise sediul iudeo-masoneriei pentru întreaga lume, Londra cu Ritul Scoţian rămânând doar o filială, de unde bancherii ei controlau clasele conducătoare ale ţărilor europene. Prin uciderea lui I. G. Duca, prim-ministru, care la insitele finanţei internaţionale şi ale lui Nicolae Titulescu, dizolvă Garda de Fier la 10 decembrie 1933 , legionarii dădeau un avertisment tuturor ocultelor politice locale şi internaţionale că neamul românesc nu mai acceptă amestecul lor.
      Devenind deputat, Codreanu ţine un discurs în Parlament, în care atrage atenţia că fruntaşii vieţii politice sunt împrumutaţi la Banca Marmorosch Blanck, acest cuib de uneltire şi corupere, urmând a le servi interesele oculte. Lista e plină de masoni, printre care se aflau Carol Davilla, care împrumutase pentru banca sa, Banca Ţărănească, suma de 4667000 lei, Magearu cu 401000 lei, Nicolae Titulescu cu 19000000, Jean Pangal, şeful masoneriei de rit scoţian din România, cu 3800000.
      În primul rând Corneliu Zelea-Codreanu se temea ca masoneria să nu creeze o pseudo-organizaţie de dreapta (gen Partidul România Mare, care infiltrat de masoni şi foşti securişti comunişti au distrus ideea de dreaptă românească după 1990) sau să dezbine blocul naţionalist prin convingeri masonice, aşa cum se întâmplase cu L.A.N.C.-ul (Liga Apărării Naţionale Creştine), cearta dintre profesorul Nicolae Iorga şi A. C. Cuza fiind pusă tot pe seama masoneriei.

   În conferinţa Societatea Naţiunilor. Idealul, viciile şi primejdia ei, ţinută pe 15 decembrie 1929 la Cercul de Studii al Centrului Studenţesc Bucureşti, Moţa atrăgea atenţia asupra riscului că francmasoneria, caracterizată ca ocultă antinaţională şi cel mai de temut duşman pe care un popor îl poate avea, va conduce România spre o occidentalizare potrivit planurilor ei. Deja aceste simptome se făceau simţite, intelectualitatea interbelică abandonând ideea naţională şi sufletul românesc, înlocuindu-le cu tristele idei ca demagogia, filosofia modernă, dreptatea umană, egalitatea, ce au distrus odată ideea naţională franceză, rusă şi în mare parte chiar mondială.
    La temelia Societăţii Naţiunilor, născută în 1919 după Tratatul de la Versailles, stau uneltirile oculte masonice, care sub aparentul miraj al formării unei Europe unite, doreau să desfiinţeze statele naţionale şi să reconstruiască lumea după concepţiile filozofice materialiste şi cosmopolite ale masoneriei.
      Scopul ei nu era decât acela de a desfiinţa suveranitatea statelor spre a o înlocui cu un supra-guvernământ mondial, iar intenţiile sale de activitate intelectuală, culturală se vădesc a fi un atac în forţă contra spiritului şi a culturii creştine, prin dizolvarea culturilor naţionale spre a le înlocui cu un spirit internaţionalist umanitar, liber cugetător, individualist.
     Pentru a-şi susţine afirmaţiile, autorul aduce ca argumente conferinţa din 14-15 ianuarie 1917 a francmasoneriei din ţările aliate, care decide să convoace un congres al masoneriei din ţările aliate şi neutre pentru a căuta mijloacele de a ajunge la constituirea Societăţii Naţiunilor; şedinţa din 28 iunie 1917, când generalul Peigé, Mare Maestru al Marii Loji a Franţei, alcătuieşte un proiect de Statut pentru această societate; citatul din revista francmasonă franceză Couvent de Grande Lodje de France în numărul din 1922: Scopul principal al Societăţii Naţiunilor trebuie să fie crearea unui patriotism pentru Liga Naţiunilor, pe scurt formarea statelor unite ale Europei, mai ales federalizarea lumii întregi. Să fie dezarmate statele izolate şi să fie în schimb înarmată Federaţia Statelor Asociate.
       Dar principala sa contribuţie în lupta antimasonică rămâne traducerea din limba franceză după Roger Lambelin a Protocolelor Înţelepţilor Sionului, îmbogăţite de propriile comentarii. Aceasta carte a fost publicată pentru prima oară în România la tipografia şi editura Libertatea din Orăştie.
        Aceste Protocoale, în număr de 24, sunt mai mult nişte învăţături şi maxime, decât procese verbale. Idea de căpătâi ce se desprinde din ele este urmarea unui plan de bătaie pentru cucerirea puterii mondiale, atunci când totul ar părea pregătit pentru a începe lupta hotărâtoare. Analizându-le şi neţinând cont de comentariile editorilor şi de toate polemicile apărute după publicarea lor, se deosebesc trei idei principale, adesea îmbinate: o critică filosofică a principiilor liberale în dauna unui regim autocratic, expunerea planului, pregătit după anumite metode, pentru asigurarea dominaţiei mondiale a evreilor şi priviri profetice asupra înfăptuirii apropiate a părţilor mai însemnate din acest plan. Valoarea acestei traduceri în limba română este dată de comentariile după fiecare protocol, comentariu bine elaborat şi ancorat concret în realitatea românească a vremii respective.
      Imediat după apariţia acestei lucrări, aparatul de propagandă iudeo-masonic a găsit de cuviinţă să dea un contra-răspuns, editând o broşură în care erau preluate articole din ziarul englez Times din 16, 17, 18 august 1821.
    În introducere se face o apologie a poporului evreu acuzat în acea perioadă de război şi de mizeria universală. Această ură generală era încontinuu alimentată şi de apariţia acestor protocoale, traduse în toate limbile, care nu sunt decât un plagiat grosolan fabricat de Siguranţa rusească şi puse pe seama lui Theodor Herzl, ce le-ar fi propus spre aprobare la primul congres sionist de la Basel din 1897.
Scopul broşurii era să facă evidentă monstruoasa fraudă antisemită, dovedind că nu e decât un plagiat al unei lucrări apărute în Belgia în 1865, scrisă de avocatul Maurice Jolie, pamflet intitulat Dialogues aux Enfers entre Machiavel et Montesquieu, on politique de Machiavel au XIX-e siècle, în care era atacată politica lui Napoleon al III-lea.
       Concluziile lucrării erau: că Protocoalele sunt o reproducere a cărţii lui Jolie; erau menite să întreţină credinţa printre conservatorii ruşi care credeau că principala cauză a politicii iluministe a Rusiei era o conspiraţie evreiască universală, servind ca armă liberalilor ruşi; sunt în mare parte plagiate, iar acele părţi care nu se găsesc în Dialogurile lui Jolie, au fost procurate de Serviciul de Siguranţă rus de la agenţii evrei însărcinaţi cu spionajul coreligionarilor lor.
       Aşa cum este tratat subiectul în acestă broşură, nu cred că putea convinge opinia publică din acea perioadă de falsitatea lor, mai ales că în presa vremii erau adeseori citate.
      O altă carte foarte importantă este cea a legionarului Gheorghe N. Dumitriu, Comunism, iudaism, francmasonerie. Este cea mai bine documentată lucrare antimasonică din perioada respectivă şi de o mare valoare, deoarece conţine traduceri comentate după scrierile lui Domenico Margiotta ce nu se mai găsesc astăzi.
       Obiectul acestei lucrări îl formează studiul comparativ al doctrinei triunghiului masonic, iudaic şi comunist şi originile lor istorice. Scopul, după cum mărturiseşte autorul, este redeşteptarea neamului românesc în lupta dusă pentru a-şi păstra destinul pe făgaşul naţionalist şi creştin care l-a dus la strălucirea de astăzi.
      Autorul, încă de la începutul lucrării, face apel la ultimii credincioşi să lupte împotriva acestei trinităţi negre, compusă din comunism, iudaism şi francmasonerie. Scopul ei este să despartă popoarele, producând infamia de a-L răstigni pe Hristos a doua oară. Bisericile sunt arse, preoţii sunt ucişi, iar morala care a călauzit timp de două milenii aşezarea creştină este acum aruncată în groapa himerelor.
      Războiul acestei organizaţii triunghiulare, chemată a lucra în întuneric, nu poate fi câştigat decât dacă lumea creştină se va opune şi va cunoaşte bine scopurile francmasoneriei, această cunoaştere fiind mai mult decât necesară.
      Primul duşman este comunismul marxist, care sub aparenţa unei mişcări sau a unei doctrine sociale ori eco nomice, este de fapt o nouă religie. Această noua religie, în care aparentul mesia este Marx, nu a luat naştere prin ea însăşi, ci este o anexă, un produs direct al francmasoneriei. Principiile fundamentale ale comunismului sunt principiile francmasoneriei, iar fenomenul comunist nu este altceva decât aplicarea pe teren a ideilor pe care masoneria şi le-a format de-a lungul timpului în loji. Autorul atenţionează ca masoneria nu este o organizaţie de 280 de ani, ci originile sale se trag încă de la Cain, cel de la care începe procesul de răzvrătire a omului împotriva lui Dumnezeu. Este pentru prima dată când acestă idee este speculată într-o carte românească.
      Principiul pentru care luptă această înjghebare satanică de-a lungul veacurilor, urmărind să răstoarne aşezarea omenirii, este eliberarea omului de sub orice fel de disciplină şi ascultare religioasă, morală sau socială, precum şi deplina libertate de a vieţui după propriile sale simţăminte.
Doctrina francmasoneriei este fundamentată pe kabbala, care constituie evanghelia ei. În concepţia ei fundamentală, kabbala nu este materialistă, ci este pur teistă, aducând în discuţie concepţia dualistă conform căreia Adonai (Dumnezeul creştilor) şi Lucifer (Dumnezeul kabbalei) se opun unul altuia, dând naştere unui echilibru necesar. În francmasonerie acestă luptă se numeşte armonia contrastelor.
       În concepţia francmasoneriei, Adonai este un Dumnezeu crud şi răzbunător, căci urmăreşte orice greşeală, chiar şi involuntară a omului, oprind pe om de a face acele fapte pe care simţurile sale şi le doresc mai mult. Lucifer în schimb este adevăratul dumnezeu, căci oferă totul fără a cere în schimb nimic.
Toată această teologie satanistă, care nu urmăreşte altceva decât înlocuirea lui Hristos prin Satan, veche de mii de ani, dezvoltată în paralel cu teologia biblică, care confirmă existenţa unui conflict între Dumnezeu şi Satan, dar nu ca de la egal la egal, a fost însuşită şi codificată de francmasonerie, care şi-a luat sarcina aplicării ei pe teren. Pentru că nu putea dezvălui maselor originea metafizică a dogmelor lor, prezentând ca noul Mesia pe diavolul cel ce înspăimântase 18 secole de creştinism, francmasoneria a creat noua religie, a supremei libertăţi, în care simţurile sunt suverane. Masoneria nu face altceva decât să pregătească venirea lui Lucifer, grăbind sfârşitul civilizaţiei creştine, dând naştere unor idei politice ca ultra-democraţia şi comunismul, executoare ale aceloraşi planuri, care au ca scop lupta împotriva lui Hristos, monarhiei, naţionalismului şi familiei.
       Geneza comunismului marxist îşi are originea în cadrul dezbaterii din loji, iar începând cu a doua jumatate a secolului al XVIII-lea ideile încep să fie făcute publice, prezentate ca reforme naţionale şi liberale, captivând repede clasele intelectuale, dar şi cele mijlocii şi populare. Spiritul raţionalist şi ateist se dezvoltă rapid, teoretizat de toata pleiada enciclopediştilor francezi, formaţi sub influenţa lojilor masonice. Influenţa puternică a masoneriei din acel timp a decis că lupta împotriva Bisericii, monarhiei şi familiei să fie scoasă din faza ideilor şi să fie aplicată pe teren, astfel născându-se Revoluţia Franceză de la 1789, care a generat câteva curente în sânul masoneriei. Acestea sunt: tendinţa idealistă luciferiană, susţinută de gradele înalte ale Ritului Scoţian, având ca Mare Maestru în Europa pe G. Mazzini, revoluţionar italian; tendinţa socială, politică şi culturală a gradelor intermediare şi a Marilor Orienturi, având ca şef pe lordul Palmestone; tendinţa comunistă, anarhistă şi destructivă, susţinută de elemetele claselor mijloci şi de jos. Aceasta tendinţă i-a avut ca teoreticieni pe Karl Marx, Hertzen, Bakunin şi toată gruparea de anarhişti şi nihilişti ruşi ca Cernisewski, Ogareff şi Nikitina.
       Autorul îşi continuă seria de dezvăluiri antimasonice, amintind de constituirea Înaltei Masonerii Universale, având ca promotori pe G. Mazzini şi Albert Pike, şeful suprem al Ritului Scoţian. Constituţia noului rit numit palladic, care avea să practice în mod exclusiv şi direct luciferianismul, a fost semnată de ambii la 20 septembrie 1870. S-a convenit că existenţa Înaltei Masonerii Universale de Rit Palladic să fie ţinută riguros secretă. Acest Albert Pike va da mâna cu reprezentanţii Supremului Consiliu Patriarhal al Lojilor B’nai B’rith la 12 septembrie 1874, semnând un concordat, ce reprezintă prima etapă prin care iudaismul, cu principiile sale talmudice, a pus mâna pe destinele francmasoneriei universale în schimbul a câtorva milioane de franci aur anual. Este prezentat acest document cu semnături.
       În următorul capitol, Dimitriu dezbate problema ortodoxiei masonice. Adevărata dogmă masonică satanică sau palladică, practicată de gradele înalte şi necunoscută de gradele inferioare, nu mai este ţinută secretă şi nici prezentată cu înţeles ezoteric, ci organizată în texte şi ceremonii cultice. Aceste ceremonii au rolul de a invoca pe Satan prin liturghii negre, care nu sunt altceva decât o monstruoasă parodie a ritualurilor creştine, autorul aducând ca argument crezul şi versiunea rugăciunii Tătăl nostru ale lui Albert Pike , satanist declarat, dar şi mărturisirile lui Dominico Margiotta, doctor în filosofie şi profesor, una dintre cele mai proeminente figuri ale francmasoneriei italiene şi universale de la sfârşitul secolului al XIX-lea, ocupând funcţia de Suveran Inspector General pentru întreaga Europă a Înaltei Masonerii Universale. Acesta a avut marea surpriză de a vedea faţă către faţă într-una din şedinţele lojilor pe Marele Arhitect al Universului, care nu era altcineva decât Satan.
      Scârbit de marea imoralitate masonică, a plecat din masonerie şi a lăsat numeroase memorii cu privire la experienţele sale petrecute aici, experienţe ce nu pot fi suspectate de neadevăr.
      În continuare, se face o radiografie a francmasoneriei în România, infectată de virusul iudeo-masonic spre a aduce sângele creştin şi pravoslavnic al acestui popor drept holocaust pe altarele lui Satan. Sunt prezentate marile loji din România şi implicarea B’nai B’rith în ţara noastră.
     Lucrarea se încheie prin două capitole de excepţie în care sunt prezentate modurile cum lucrează francmasoneria şi răspunsurile luptei creştine împotriva ei.
      Masoneria îşi atrage în rândurile ei pe toţi cei care nu pot sau nu voiesc să înţeleagă adevăratul sens al jertfei Mântuitorului, măreţia căilor creştine, motivele pentru care li se cere să nu-şi trăiască viaţa numai pentru satisfacerea simţurilor, dând satisfacţie duhului care tinde spre desăvârşirea spirituală. La început, neofiţii sunt plăcut impresionaţi văzând că frământările şi neputinţele lor instinctive, provenind din neputinţa de a se încadra într-o disciplină aşa de înaltă cum este cea a creştinismului, sunt înţelese şi apreciate în cadrul lojilor. Ceea ce îi atrage la început este promisiunea marii libertăţi. Dar promiţând marea libertate, francmasoneria nu deschide nicio cale pozitivă, ci insinuează doar ideea că oamenii sunt robii cuiva şi că doar prin gesturile lor pot rupe lanţurile. Acest gest este renegarea trecutului.
      În mintea noilor iniţiaţi se insinueză aparenta lipsă de echilibru şi intoleranţa creştinismului oficial. Hristos nu este atacat direct, ci se permite însă a fi cercetat şi analizat pentru o mai bună cunoaştere. Din această primă confruntare dintre Hristos şi neofitul mason se nasc o serie de contradicţii din care va rezulta negarea dumnezeirii lui Iisus. Aceasta e prima treaptă a aşa-zisului creştinism masonic. Următorul pas este de a pune în discuţie în cadrul lojilor actuala organizare a creştinismului. Toate ritualurile creştine sunt considerate ca superstiţii şi se infiltreză ideea purificării lui de acestea, urmând a fi găsită o formulă de contact cu divinitatea. Acest creştinism amestecat de idei panteiste, gnostice, idolatre este împărtăşit masonilor lojilor mijlocii. Dintre aceştia sunt aleşi cu multă prudenţă cei care dovedesc că pot primi suprema iniţiere, unde sunt puşi în situţia de a cunoaşte adevărata ortodoxie masonică. După această descreştinare calea fiecăruia va depinde de posibilităţile lui de înţelegere, pe lângă pseudo-creştinii şi sataniştii de aici, mai existând şi pozitiviştii care o dată ce vor nega divinitatea lui Hristos nu mai sunt capabili de a cunoaşte altă divinitate, îndreptându-se spre ateism, apoi spre materialism. Aceştia nu vor fi niciodată contrazişi, încercându-se aducerea lor la cunoşterea adevăratei dogme masonice, ei vor fi lăsaţi în acest stadiu, ajungând până la gradul 33, rămânând anticreştini, liberali şi ultra-democraţi. Ei sunt preţioşi în acest stadiu satanismului, prin propaganda anticreştină. Ei sunt scriitorii, ziariştii, intelectualii care, prin scrierile lor, constituie, conştient sau inconştient, cele mai puternice elemente de propagare ale ideologiei masonice în rândul maselor. Proganda nu se face direct, ci prin discreditarea instituţiilor creştine ori prin publicitatea favorabilă a instituţiilor de provenienţă masonică, creându-se astfel în rândul populaţiei o atmosferă antireligioasă, tolerantă, libertină şi senzualistă.
      Contraofensiva acestei situaţii tragice în care neamul este infectat de iudeo-masonerie se poate produce doar prin redeşteptarea naţională. Prin interzicerea masoneriei, pericolul masonic nu poate fi îndepărtat, pentru că legământul pe care îl face un mason este valabil toată viaţa. Masoneria în România nu este prezentă doar în lojile naţionale care au predat cheile, ci marele ei stăpân este ordinul evreiesc B’nai B’rith ,,pe lângă care lojile româneşti sunt nişte ţarcuri în care venerabilii români nu fac altceva decât să vândă ţara, o dovadă fiind cazul familiei Pauker, unde căsătoria celor doi copii care luptau cu ferocitate pentru comunizarea poporului român, este pusă sub ocrotirea Triunghiului”.
      Dreptatea, credinţa, cinstea şi naţionalismul sunt armele de luptă împotriva acestui Triunghi, dar şi virtuţile de temelie ale generaţiei care trebuie să clădească noul popor creştin.

5 comentarii:

nakudo spunea...

felicitari pentru acest articol..angajata candva intr-o discutie..si explicand ca miscarea legionara nu a avut nimic in comun cu extremismul..cei din jur s-au uitat super suspect...aveti un blog foarte interesant..o saptamana linistita va doresc

Vasile Botomei-avocat doctor in drept,Bacau, birou str.Republicii 27,A,1. Tel 0744191717 spunea...

Capitanul a fost un om cinstit!Cine poate fi acum in locul lui?

Lancier14 spunea...

" să dezbine blocul naţionalist prin convingeri masonice, aşa cum se întâmplase cu L.A.N.C.-ul (Liga Apărării Naţionale Creştine), cearta dintre profesorul Nicolae Iorga şi A. C. Cuza fiind pusă tot pe seama masoneriei. "

Care este sursa referitoare la afirmatiile de mai sus? (implicarea masoneriei in scindarea Ligii si despartirea prof. Cuza de Iorga) Chiar daca "au fost vorbe" vreau sa stiu unde le-ati gasit. Multumesc

Anonim spunea...

un mister pentru unii

Unknown spunea...

Oare cine spune adevarul si cine nu... Sunt sceptic cu privire la acest articol care inspiră ura...

Trimiteți un comentariu